Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, invitat special la Festivalul „Floare de Salcâm” de la Arbore

Comuna Arbore se pregătește de sărbătoare. Duminică, 7 iunie 2026, de la ora 14:00, Primăria și Consiliul Local Arbore organizează cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului Folcloric „Floare de Salcâm”, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente culturale din zonă.

Pe scena festivalului vor urca artiști și ansambluri cunoscute, care vor aduce în fața publicului cântece și dansuri populare. Unul dintre momentele așteptate ale spectacolului va fi susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”.

Programul va include și reprezentațiile Ansamblului Folcloric „Luca Arbure” din Arbore, Formației de dansuri bărbătești „Trilișești” din Iaslovăț și Ansamblului Folcloric „Stejărelul” din Cajvana.

Primarul comunei Arbore, Dan Tiperciuc, îi invită pe locuitori și pe toți iubitorii de folclor să participe la eveniment și să se bucure de o după-amiază dedicată tradițiilor, muzicii populare și spiritului autentic al comunității.