Ansamblul „Megieșii” din Cornu Luncii, marele câștigător al Festivalului Concurs Național de Folclor de la Mioveni

Ansamblul sătesc „Megieșii” din comuna suceveană Cornu Luncii au câștigat marele premiu al celei de-a IV-a ediții a Festivalului Concurs Național de Folclor de la Mioveni, județul Argeș. Trofeul a fost înmânat de primarul de Mioveni, Ion Georgescu, care i-a felicitat pe câștigători. Totodată, și edilul Gheorghe Fron i-a felicitat pe membrii ansamblului, acesta fiind un susținător al tradițiilor și obiceiurilor strămoșești.
Cea de-a patra ediție a Festivalului – Concurs Național MIOVENI  a reunit anul acesta opt ansambluri folclorice reprezentând județele Suceava, Iași, Sălaj, Gorj, Botoșani, Bihor, Argeș. La finalul celor trei seri de spectacole, juriul festivalului a avut misiunea de a delibera cui vor fi acordate premiile acestei ediții, în urma unei atente analize a unor elemente precum autenticitatea repertoriului ansamblurilor, ținuta artistică a dansatorilor, veridicitatea costumelor populare, realizarea din punct de vedere muzical, coregrafic și artistic a programului prezentat în cadrul festivalului.
Câștigătorii ediției 2023 a Festivalului – Concurs Național de Folclor MIOVENI:
Trofeul Festivalului – Ansamblul Megieșii, Suceava.
Premiul Special – Rapsozii Siretului, Iași;
Secțiunea Dans Popular: 
Locul I – Atelierul de Joc Popular, Sălaj;
Locul II – Nedeia, Gorj;
Locul III – Codrulețul, Botoșani.
– Secțiunea Obicei Specific:
Locul I – Moldovenii din Cetate, Iași;
Locul II – Nuntașii Bihorului, Bihor;
Locul III – Doina Bascovului, Argeș.
După festivitatea de premiere, spectacolul a continuat cu dansuri specifice din ținutul Sucevei, prezentate de câștigătorii ediției urmate de un program special al artiștilor populari Gabriel Treteag, Simina Popescu, Andrei Chelba, Iulia Mihai, alături de Taraful Cătălin Iancu. De asemenea, cei prezenți s-au bucurat și de un recital oferit de Cătălin Iancu Junior.
Seara s-a încheiat în aplauzele publicului, pe ritmurile melodiilor populare, cântate de Mioara Velicu, acompaniată de Taraful Cătălin Iancu.