În mai puțin de 24 de ore de la apelul lansat de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, comunități întregi s-au mobilizat exemplar pentru a ajuta familiile din Broșteni rămase fără locuințe în urma inundațiilor din 28 iulie. 19 case noi au fost deja promise, urmând să fie construite de administrații locale, firme private și organizații non-guvernamentale. Materialele de construcție au început deja să ajungă în oraș, iar mobilizarea este un exemplu de unitate și empatie autentică. Printre primăriile care s-au alăturat imediat cauzei se numără cele din Bosanci, Moara, Vama, Valea Moldovei, Horodnic de Sus, Șcheia, Slatina și Dorna Candrenilor, administrații care au ales să nu rămână indiferente și să reconstruiască, efectiv, viitorul pentru zeci de familii.
„În mai puțin de 24 de ore de la apelul pentru reconstrucția Broșteniului, avem deja angajamente ferme pentru 19 case care vor fi ridicate de la zero.
Reacțiile nu au întârziat să apară și lista celor care vor să se implice crește de la oră la oră.
Primarii din Bosanci, Moara, Vama, Valea Moldovei, Horodnic de Sus, Șcheia, Slatina și Dorna Candrenilor și comunitățile lor vor fi implicați direct în reconstrucția caselor.În paralel, mai multe firme și asociații s-au angajat să construiască, fiecare, câte o locuință pentru familiile rămase fără acoperiș deasupra capului.
Toate construcțiile vor fi ridicate în zone autorizate, cu respectarea strictă a cerințelor legale.Zeci de persoane și societăți comerciale, atât din județ, cât și din alte zone ale țării, ne sprijină cu materiale de construcție: BCA, cărămidă, ciment, tablă, termopane și altele.
Primele transporturi ajung chiar astăzi la Broșteni.Cei care doresc să se alăture campaniei cu materiale de construcție sunt rugați să ia legătura cu viceprimarul orașului Broșteni, Dragoș Asiminei ( . ), care coordonează primirea și depozitarea acestora.
Tot ce se întâmplă acum la Broșteni arată cât de puternici suntem atunci când suntem uniți.
Este cel mai bun exemplu că, ÎMPREUNĂ, putem trece peste orice nenorocire.
Vă mulțumesc pentru unitate, empatie și mobilizare.
Bucovina arată, în aceste zile, de ce este un loc binecuvântat de Dumnezeu: cu oameni harnici, credincioși și gata să sară în ajutorul semenilor aflați la greu.P.S. Dacă nu apar alte probleme, astăzi sau cel târziu mâine vom finaliza și lucrările la rețeaua de apă potabilă a orașului Broșteni”, a transmis președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan.


