Aproape 50 de tineri ortodocși suceveni au luat parte la cea de-a doua ediție a Taberei de Vară a ATOS, la Mănăstirea Catrinari Păltiniș din Vatra Dornei

În perioada 30 iunie – 2 iulie 2023 a avut loc cea de-a doua Ediție a Taberei de Vară a Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS). Astfel, 48 de tineri ATOS s-au bucurat împreună, sus pe munte.
Tinerii au stat în corturile pe care și le-au amplasat pe spațiul verde din jurul Bisericii mănăstirii. Timpul s-a măsurat altfel așa, viața având un înțeles real și plin de optimism.
Chiar s-au ostenit tinerii participând la slujbele de la mănăstire, alături de alți oameni care au urcat pe munte pentru a înălța rugi Lui Dumnezeu.
Programul a fost simplu și frumos, activitățile cultural-educative împletindu-se cu cele recreative și, nu în ultimul rând, cele liturgice.
Părintele Justinian-Remus A. Cojocar, coordonatorul ATOS Suceava și cel care a organizat Tabăra de Vară, a spus că înviorarea la orele dimineții, în aer curat a fost o experiență plină de viață și de sănătate. Cei mai noi membrii ATOS au fost integrați cu bucurie în activități și jocuri de cunoaștere, la mișcare cu mingea și la alergare. Au văzut și cerbi frumoși și iepurași sălbatici care nu s-au temut să-și găsească puțină căldură în mâinile tinerilor.
Mâncarea de la mănăstire pregătită de măicuțe a fost foarte gustoasă.
„Focul de tabără din ultima seară a fost, la propriu, mare. În jurul lui au cântat tinerii, au povestit și s-au bucurat.
Mulțumim Bunului Dumnezeu că am ajuns cu toții aceste zile minunate ale vieții noastre!
Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântare și încredere!
Mulțumim inimosului părinte Haralambie, Maicii Starețe stavrofora Lavrentia și întregii obști de la Mănăstirea Catrinari Păltiniș – Vatra Dornei pentru toată ospitalitatea și dragostea lor!
Mulțumim tinerilor noștri pentru că sunt receptivi și iubitori de a trăi viața frumos, fiind plăcuți lui Dumnezeu și oamenilor! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a spus pr. Justinian-Remus A. Cojocar.