Arbori căzuți pe șosea, în Pasul Palma. Drumarii lucrează pentru a elibera drumul

Din cauza greutății zăpezii, mai mulți arbori s-au prăbușit pe șosea, în Pasul Palma, la limita dintre localitățile Vatra Moldoviței și Sucevița.

DRDP Iași a informat că drumarii de la SDN Câmpulung Moldovenesc sunt la fața locului și lucrează pentru eliberarea drumului, astfel încât circulația rutieră să se poată desfășura în condiții bune.

„După o zi și o noapte de ninsori abundente, în care drumarii au acționat fără întrerupere, în această dimineață pe toate drumurile naționale din zona Moldovei se circulă în bune condiții.
Pe timpul nopții s-a acționat cu 126 de autoutilaje și s-au răspândit 881 tone de material antiderapant, astfel că în acest moment carosabilul se prezintă umed în toată regiunea, cu unele sectoare de zăpadă frământată în strat de sub 1 cm în zona de munte a județului Suceava (DN 17A, Sadova – Sucevița)”, au transmis reprezentanții DRDP Iași.