Armata Română anunță noi recrutări. Ce condiții trebuie să îndeplinească cei care vor să își servească țara

Armata Română anunță noi recrutări. Cei care vor să își servească țara trebuie să îndeplinească niște condiții destul de stricte și să susține 5 probe.

Mai exact, Armata recrutează parașutiști comando pentru operațiunile speciale. 40 de locuri sunt disponibile, potrivit anunțului postat pe site-ul MApN. Cei care doresc să se înscrie o pot face până la data de 23 septembrie.

„Potrivit anunțului postat de Armata Română pe site-ul oficial, candidatul ideal trebuie să fie, în primul rând, patriot. Trebuie să îi placă adrenalina, să fie capabil să sară dintr-un avion perfect funcțional și, de asemenea, să se obișnuiască cu condițiile mai puțin prietenoase din natură.

Toți cei care îndeplinesc aceste criterii trebuie să știe că pentru a ocupa unul din posturile scoase la concurs de Armata Română, trebuie să susțină 5 probe – 3 probe eliminatorii și 2 probe de concurs. Așadar, Armata Română a scos la concurs 60 de locuri 20 pentru parașutiști și 40 pentru parașutiști comando”, a transmis corespondentul Antena 3 Andreea Borboros.

Vloggerul Selly, implicat în campania de popularizare a carierei de militar, spune că, în generaţia sa, se observă fuga de muncă, în special faţă de unele meserii.

„Din păcate, în generaţia mea, a început să fie fuga asta de muncă şi mai ales de aceste meserii considerate „munca de jos”.

Nu mă refer la armată aici, dar, în general, orice presupune un efort fizic ajunge să fie considerat ca o meserie pe care nimeni nu şi-o doreste şi e o problemă asta.

Se simte în forţa de muncă, în nivelul de tineri care să vină şi la aceste meserii. Nu putem să avem toţi joburi de birou”, a spus vloggerul Andrei Şelaru, cunoscut ca Selly, duminică.

Tânărul spune că se simte discriminarea în meserii, inclusiv prin modul în care te adresezi unui angajat.

Vloggerul Selly consideră că „armata este un job foarte nişat, nu toată lumea e făcută pentru armată.

Dar cred că în continuare sunt foarte mulţi tineri care aleg cariera militară”, a continuat Selly, potrivit psnews.ro.