Apar noi detalii în cazul atacului de la o școală din Bistrița, unde un elev de 13 ani a rănit cu un cuțit o profesoară și un coleg. Potrivit informațiilor apărute în presa națională, minorul ținea un jurnal online pe o platformă de mesagerie, în care își descria frământările și din care reiese că atacul a fost plănuit încă din luna februarie.
Între timp, poliția a emis șapte ordine de protecție, pentru profesoară și pentru șase elevi ai școlii. Agresorul, aflat în continuare internat într-un spital de psihiatrie, poartă o brățară electronică de monitorizare.
Semnale care puteau fi observate
Însemnările elevului arată că atacul putea fi prevenit. Băiatul discuta cu alți membri ai comunității online despre autori ai unor atacuri similare comise în lume, de care spunea că a fost influențat, și își nota motivele care l-au împins spre acest gest. În jurnal apăreau și numele colegilor pe care îi considera ținte.
Elevul ar fi ales data atacului, luni, 19 octombrie, pentru că era prima zi din programul „Școala altfel”, iar obiectele aduse la școală ar fi putut fi puse pe seama activităților tematice, în preajma Halloween-ului. Atacul a avut loc la o zi după ziua de naștere a colegului aflat primul pe lista sa.
Minorul era conștient că, din cauza vârstei, nu va ajunge la închisoare, ci într-un centru pentru minori.
Bullying, inadaptare și motive rasiale
Printre motivele invocate în jurnal se numără unele legate de culoarea pielii și de rasă. Totodată, elevul susținea că era victima bullyingului și că nu reușise să se adapteze la noua școală.

