Sâmbătă și Duminică, 16 -17 iulie, în localitatea Denzili din Turcia s-a deșfășurat Campionatul Balcanic U 20. La această competiție a luat startul și sportiva dorneană Claudia – Ionela Costiuc, legitimată la CSM Dorna Vatra-Dornei și cu dublă legitimare CSM București, iar la finalul probei de 800 metri aceasta a reușit să devină Campioană Balcanică.
„Aflată în al doilea an la categoria Juniori II, Claudia a reprezentat România în cadrul celei mai prestigioase competiții din regiunea Balcanilor la care au participat 21 de țări. Sportiva mea a luat startul în proba de 800 metri, unde a reușit să își adjudece titlul de Campioană Balcanică de Juniori 1, cursă pe care a terminat-o cu timpul de 2 minute 9 secunde și 21 sutimi. Transmit pe această cale mulțumiri celor care au stat în spatele acestor rezultate, respectiv conducerea CSM Dorna Vatra Dornei și sponsorului personal al sportivei – Apa Bucovina”, a transmis prof. antrenor Cristian Prâsneac.