Au început lucrările de asfaltare în comuna Mănăstirea Humorului. Primarul Viorel Croitoru a anunțat sosirea utilajelor pe străzile Mihai Eminescu și Larga

O veste îndelung așteptată de locuitorii comunei Mănăstirea Humorului a fost anunțată la începutul acestei săptămâni de administrația locală: primele utilaje au sosit în teritoriu pentru a demara un amplu proiect de asfaltare a drumurilor.

Anunțul a fost făcut de primarul Viorel Croitoru, care a descris acest moment ca fiind, probabil, cel mai așteptat din toți anii de când se află la conducerea primăriei. Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere debutează pe străzile Mihai Eminescu și Larga, urmând ca, ulterior, șantierele să fie deschise, în etape, pe toate străzile de „gradul zero” care necesită așternerea de covoare asfaltice.

Edilul a ținut să le răspundă deschis cetățenilor care au solicitat de-a lungul timpului aceste investiții, explicând de ce prioritățile au fost gândite într-o anumită ordine și cum s-a pus accentul pe atragerea de fonduri nerambursabile:

„Vă înțeleg nerăbdarea, pentru că știu cât de necesare sunt aceste lucrări și cât de mult le așteptați. Tocmai de aceea, vreau să vă vorbesc deschis.

Proiectele implementate până acum nu au fost alese întâmplător. Am urmărit proiectele cu finanțare europeană disponibile și am ales să le accesăm ori de câte ori am avut această posibilitate. Nu am vrut să pierdem nicio șansă de a atrage fonduri pentru comuna noastră, pentru că avem încă multe lucruri de făcut, multe nevoi de acoperit și o infrastructură care trebuie îmbunătățită, folosind fiecare oportunitate pentru dezvoltarea comunei noastre.
Știu că mai avem multe de realizat și nu pretind că toate problemele se pot rezolva peste noapte. Dar fiecare proiect dus la bun sfârșit înseamnă un pas înainte pentru comunitatea noastră.
Odată cu începerea acestor lucrări importante de asfaltare, vă rog să dați dovadă de răbdare și înțelegere pentru eventualele inconveniente care pot apărea pe durata desfășurării lucrărilor.
Continuăm să muncim pentru comuna noastră, cu responsabilitate, cu seriozitate și cu dorința de a lăsa în urmă lucruri concrete!
Cu respect pentru fiecare dintre dumneavoastră!”, a subliniat primarul Viorel Croitoru.

Edilul a mai adăugat că drumul modernizării este un proces de durată, dar că fiecare proiect finalizat reprezintă un progres real pentru localitate. Pe perioada desfășurării lucrărilor, locuitorii sunt rugați să manifeste înțelegere și răbdare față de eventualele inconveniente din trafic sau disconfortul generat de prezența utilajelor grele pe străzi.