Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a lansat, la Suceava, o caravană culturală ce își propune să dezbată teme legate de familie și de valorile acesteia. Conferința culturală „Familia, ultima redută în fața ofensivei distrugătoare a neomarxismului” s-a desfășurat sâmbătă, 4 octombrie, la o sală de evenimente din municipiul Suceava, și s-a bucurat de prezența mai multor persoane din conducerea AUR. Este vorba despre Claudiu Târziu, senator și președinte al Consiliului Național de Conducere AUR, Radu Baltasiu, profesor universitar doctor, director al Centrului Universitar de Studii și Probleme Etnice al Academiei Române și Sorin Lavric, senator AUR și președinte al Senatului AUR, scriitor, doctor în filosofie și medic. De asemenea, la eveniment au luat parte și președintele AUR Suceava, deputatul Dorel Acatrinei, deputatul Florin Pușcașu și senatorul Mircea Dăneasa.
„După noi, familia este celula dătătoare de viață și motorul oricărei societăți. Dacă ea este afectată în mod grav, dacă ea este amenințată cu dispariția, societatea întreagă este amenințată cu dispariția. De aceea, ciclul nostru de conferințe a început cu această temă, cea mai importantă dintre toate. Am început caravana noastră la Suceava pentru că Suceava este un punct incandescent pe harta sufletească a țării. Aici se dau marile bătălii spirituale, aici se dau și marile jertfe pentru credința noastră, aici oamenii încă mai au capacitate de luptă. Prin aceste conferințe vrem să aducem mai multă lămurire lumii românești, lămurire care se face prin schimb de idei, prin discuție. Institutul de Studii Politice Conservatoare «Mihai Eminescu» își propune să îmbunătățească viața socială de la noi. Din acest eveniment, vrem să facem o bucurie”, a transmis senatorul AUR Claudiu Târziu.
Senatorul Sorin Lavric a anunțat în cadrul evenimentului că printre obiectivele formațiunii politice pentru anul viitor se numără și câștigarea alegerilor europarlamentare.
„La alegerile europarlamentare din iunie, ne propunem să ieșim primii. Suntem lângă PSD, le suflăm în ceafă. Mai avem câteva luni în față și veți vedea că îi vom învinge pe PSD-iști. Noi nu mai concurăm acum cu USR-ul sau cu liberalii, pe ei i-am lăsat în spate. Noi acum alergăm pe un culoar, unde singurii noștri adversari sunt cei de la PSD. Așadar, așteptăm să câștigăm europarlamentarele și apoi totul se va rostogoli pentru că europarlamentarele și rezultatul de acolo vor da tonul pentru tot anul și veți vedea ce răsturnări de situație vor fi. Toți se simt pe culmi, dar de fapt ei sunt pe fundul prăpastiei”, a declarat Sorin Lavric, senator AUR.
De altfel, copreședintele AUR, Claudiu Târziu, a menționat că doar 10 mandate de europarlamentari nu sunt suficiente.
„Așa cum stau lucrurile astăzi, noi putem să obținem peste 30%. Nu vrem să ne umflăm în pene, nici să ne culcăm pe-o ureche, sondajele de opinie sunt oglinda unei clipe, o fotografie de moment, dar stăm bine și suntem în urcare. Putem obține peste 30 de procente, deci am putea obține și peste 10 mandate de deputați în Parlamentul European, sigur că ținta noastră este să luăm cât mai multe mandate, dacă se poate până la 15 măcar, dar asta ar însemna să luăm undeva la 40%. E un lucru greu dar nu imposibil. Mergem acolo ca să încercăm o schimbare în bine, o schimbare a politicilor de sinucidere pe care le are în prezent Uniunea Europeană”, a completat Claudiu Târziu.
Prof. univ.dr. Radu Baltasiu, directorul Centrului Universitar de Studii și Probleme Etnice ale Academiei Române, a precizat, la Suceava, că neomarxismul face de vreo 20 de ani, agenda guvernelor din marile state, iar în țara noastră s-a ajuns ca neomarxismul să aibă preponderență în agenda publică o dată cu regimul Iohannis.
„În esență, neomarxismul neagă faptul că omul are chip divin în el. Astăzi are efecte mortale în lume, în sensul că promovează politici de așa numită gestiune a unor pandemii pe care tot anumite guverne le-au lansat în lume. Are efecte în ceea ce privește educația, legile pe care le promovează au drept scop producerea de forță de muncă pentru piețele externe”, a spus Radu Baltasiu, directorul Centrului Universitar de Studii și Probleme Etnice ale Academiei Române.