Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret efectuează cercetări în cazul unui cetățean ucrainean, care conducea un autoturism fără drept de circulație pe teritoriul României.
În data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 02.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de ieșire din România, un cetățean ucrainean, în vârstă de 34 de ani. Bărbatul conducea un autoturism marca Renault, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Germaniei.
„La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat faptul că plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale autoturismului, fac parte din categoria celor provizorii, valabile doar pe teritoriul Germaniei. În urma verificărilor suplimentare efectuate de către polițiștii de frontieră a rezultat faptul că autoturismul nu are drept de circulaţie pe teritoriul României.
Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că nu cunoștea aspectele sesizate de către polițiștii de frontieră, în legătură cu valabilitatea plăcuțelor”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră Suceava, Alina Petraru.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul care nu are drept de circulație pe în România.