Autoturism radiat din circulație, oprit la ieșirea din țară de polițiștii de frontieră de la Siret

Polițiștii de frontieră suceveni cercetează un cetățean ucrainean care s-a prezentat la controlul de frontieră conducând un autovehicul care figura ca fiind radiat din circulație de către autoritățile din Letonia.

În data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 9.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean ucrainean în vârstă de 63 de ani. Acesta conducea un autoturism marca BMW, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Letoniei. În urma controlului efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit faptul că autoturismul condus de cetățeanul ucrainean figurează cu mențiunea “înmatriculare inactivă” din data de 1 noiembrie 2020.

În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ale cărui plăcuțe cu numere de înmatriculare au fost retrase.