Avocatul Poporului reclamă termenele lungi de aşteptare în cazul analizelor medicale gratuite: Instituția propune un sistem electronic pentru scurtarea timpilor

Raportul special al Avocatului Poporului (AP) pe tema prevenţiei şi informării în domeniul medical din România, care a fost lansat miercuri, semnalează termenele lungi de aşteptare în cazul analizelor gratuite.

„Principalele deficienţe pe care noi le-am constatat în ceea ce priveşte acordarea acestui pachet gratuit de analize constau în termenele prea lungi de aşteptare, atunci când persoanele decid că doresc să-şi efectueze acest set de analize gratuite şi dificultăţile pe care ei le întâmpină atunci când doresc să identifice o clinică la care să se programeze, în vederea efectuării acestor analize. De multe ori, termenele de aşteptare depăşesc o lună”, a declarat Maria Cîmpean, consilier în cadrul Avocatului Poporului, potrivit Agerpres.

Ea a menţionat că Avocatul Poporului a propus identificarea unor facilităţi pentru cetăţeni, astfel încât atunci când se prezintă la medicul de familie, iar acesta le recomandă să-şi facă analize şi ei doresc acest lucru, să fie posibilă repartizarea lor la clinicile la care le sunt accesibile şi unde doresc să-şi facă investigaţiile.

Maria Cîmpean a precizat că, spre exemplu, ar putea să existe un sistem electronic prin care pacienţii să fie repartizaţi automat la aceste clinici.

„Totodată, e necesar ca statul să acorde fondurile acestea de o manieră în care să se evite aceste prelungiri şi fiecare persoană să aibă posibilitatea să-şi efectueze analizele în termen maxim de o lună de zile. Totodată, prezintă utilitate şi identificarea de soluţii pentru persoanele care locuiesc în anumite localităţi în care nu există astfel de clinici la care ei să îşi poată face acest set de analize gratuite, iar în acest sens pot fi identificate facilităţi pentru pentru transportul lor, pentru simplificarea procedurii de programare sau chiar organizarea unor caravane de recoltare”, a spus Maria Cîmpean, potrivit psnews.ro.