Duminică, 17 septembrie, la ora 22:45 în timp ce lucrătorii din cadrul SPR 9 Șcheia efectuau serviciul de control trafic pe str. Ion Irmescu de pe raza satului Moara Carp, com. Moara, jud. Suceava, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism marca Volkswagen.
Conducătorul autoturismului s-a conformat indicațiilor polițistului rutier, oprind la semnalul regulementar de oprire făcut de către polițistul rutier din interiorul autospecialei de poliției după aproximativ 200 de metri de la locul efectuării semnalului.
La postul destinat conducerii a fost identificat numitul Ionuț T. care a înmânat organelor de poliție cartea de identitate, certificatul de înmatriculare al vehiculului, o poliță RCA și un permis ce părea a fi emis de către autoritățile din România.
Tot cu ocazia controlului, deoarece șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest ocazie cu care a rezultat o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În momentul verificării elementelor de siguranță a permisului de conducere înmânat, lucrătorul de poliție care a efectuat controlul documentelor a constat faptul că acesta nu prezintă unele elemente de siguranță ocazie cu care s-a cerut sprijinul ofițerului de serviciu din cadrul Poliției Municipiului Suceava pentru verificarea acestuia în bazele de date.
În urma verificărilor în bazele de date, ofițerul de serviciu a comunicat faptul că persoana pentru care a fost solicitată verificarea nu figurează în bazele de date ale Poliției Române ca fiind posesoare de permis de conducere pentru nicio categorie.
În continuare, Ionuț T. a semnat bonul printat de etilotest ocazie cu care s-a constat faptul că semnătura de pe bon este diferită față de cea din permisul de conducere, acesta fiind și momentul în care Ionuț T. a recunoscut faptul că permisul de conducere înmânat este unul fals și că l-a cumpărat în timp ce se afla în Belgia de la „un prieten”. Din declarațiile verbale, șoferul a susținut faptul că prietenul respectiv a cumpărat permisul de pe internet în timp ce se afla la un bar în Belgia, declarându-i verbal că nu va avea probleme cu poliția, cu toate că nu a susținut nicio probă teoretică sau practică în România sau în Belgia.
Cu ocazia verificării autoturismului în bazele de date ale Poliției Române s-a constat faptul că acesta avea inspecția tehnică periodică (ITP) și poliță de asigurare RCA obligatorie valabile.
În urma verificării în bazele de date interID a rezultat faptul că Ionuț T. nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și că nu este posesorul unui permis de conducere în România.
În cauză, cercetările urmează a fi continuate de lucrători din cadrul SPR9 Șcheia sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.