Sâmbătă, 26 noiembrie, în jurul orei 02:55, L.H., în vârstă de 35 de ani, din comuna Moldovița, care, în timp ce conducea autoturismul pe D.J. 176, direcția Vama-Moldovița, pe raza comunei Vatra Moldoviței, a fost oprit pentru control, ocazie cu care i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest.
Urmare a testării, a rezultat faptul că cel în cauză prezenta o concentrație alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere faptul că bărbatul a condus un autovehicul pe drumurile publice fiind sub influența băuturilor alcoolice, acesta a fost condus la sediul Spitalului municipal Câmpulung Moldovenesc în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiuni de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.