Medicii de la Spitalul Județean Suceava, premieră pentru sistemul medical de stat din România

Vineri, 25 noiembrie, în cadrul Compartimentului de Radiologie Intervenţională al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, au fost efectuate 4 proceduri de terapie endovasculara la pacienţi cu fistule arteriovenoase.

 Procedurile prin care se menţin viabile fistulele arterio-venoase la pacienţii dializaţi presupun tehnici minim invazive de recanalizare, dilatare şi/sau stentare a venelor sau arterelor care asigură circulaţia sângelui. Alături de echipa medicală din cadrul compartimentului a fost dr. Georgios Angelopoulos, radiolog intervenţionist la Spitalul „ Saint Joseph ” Paris, cu experienţa de peste 10 ani în tratamentul de mentenanţa endovasculara a fistulelor arterio-venoase.

„Compartimentul de Radiologie Intervenţională este într-o continuă căutare şi dezvoltare de proceduri minim invazive, iar colaborarea strânsă în echipa multidisciplinara nefrolog-chirurg vascular- radiolog intervenţionist, va asigura, prin rutina procedurilor endovasculare de mentenanţa a accesului vascular, o calitate crescută a vieţii pacienţilor dializaţi”, a spus dr. Mihai Creteanu Jr., medic primar radiologie intervenţională.

 „După cum am mai menţionat, unul din punctele forte ale Spitalului Judeţean este multidisciplinaritatea. La acest moment, există o colaborare excelenta între serviciile de Nefrologie, Chirurgie Vasculară şi Radiologie Intervenţională, astfel încât să putem rezolva majoritatea problemelor de abord vascular ale unui pacient hemodializat.

La pacienţii ajunşi în stadiul terminal al bolii cronice de rinichi, în program de dializă, trebuie efectuată de către medic o comunicare între o venă şi o arteră, o fistulă arterio-venoasa, ce permite efectuarea şedinţelor respective. Acest acces vascular, are un timp de utilizare variabil; se pot realiza mai multe fistule arterio-venoase la un pacient, dar, de foarte multe ori în evoluţia bolii, se poate epuiza capitalul vascular al pacientului, astfel încât este extrem de importanta menţinerea şi salvarea acestuia în momentul în care apar diferite complicaţii ce fac dificilă efectuarea dializei. Trebuie reţinut că aceste probleme reduc nu numai calitatea dializei, dar, poate mai important, şi calitatea vieţii sau speranţa de viaţă a acestor pacienţi.

Odată cu această colaborare, începută anterior cu o serie de colegi din Compartimentul de Radiologie Intervenţională de la Universitatea Yale, putem afirma că rezolvarea endovasculara a stenozelor vasculare centrale sau periferice, este de acum accesibilă şi la nivelul unităţii noastre.

Urmează să avem întâlniri, poate workshop-uri, cu colegii din centrele de dializă prin care să punem la punct protocoale de colaborare, astfel încât să facilităm identificarea şi ulterior rezolvarea problemelor de abord vascular”, a declarat dr. Dimitrie Siriopol, medic primar nefrologie şi director medical al Spitalului Judeţean Suceava

Conducerea spitalului şi Consiliul Judeţean susţin necondiţionat şi permanent, prin investiţiile făcute , folosirea celor mai bune tehnici medicale pentru a asigura nevoile tuturor pacienţilor .