Bărbat din Berchișești, urmărit și oprit de polițiști: Conducea fără permis de conducere

La data de 16 iulie 2025, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au depistat în localitatea Berchișești un bărbat care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.

În jurul orei 12:20, echipajul de poliție a obținut informații că E.D., din Berchișești, se află la volanul unui Volkswagen Sharan, deși nu are permis. Polițiștii au patrulat în zonă, iar în centrul comunei au observat autoturismul în cauză, precum și pe E.D. în apropierea acestuia.

La scurt timp, bărbatul a fost surprins urcându-se la volanul mașinii și pornind la drum pe strada Procopie Jitaru, spre DJ 209C. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, folosind semnalele luminoase și acustice. Fugarul a continuat deplasarea către satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa, iar după ce a traversat un pod feroviar, a virat brusc pe un drum comunal și a condus încă aproximativ 500 de metri, unde a oprit brusc.

E.D. a coborât din mașină, devenind agitat și încercând să distragă atenția polițiștilor pentru ca soția sa, D.A., să preia volanul. Nici aceasta nu deține permis de conducere.

Polițiștii i-au imobilizat pe cei doi și au verificat în bazele de date ale Poliției Române, stabilind că ambii soți nu sunt posesori de permis de conducere, nici în România, nici în alte state.

Pe numele lui E.D. a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 din Codul Penal. Polițiștii l-au informat că, dacă va mai urca la volan, va comite o nouă infracțiune.