La 02.12.2025, ora 16:43, polițiștii SPR 1 Vadu Moldovei au fost sesizați prin 112 de un localnic că un bărbat a fost găsit inconștient într-un șanț.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care a constatat că victima, M. S., locuia cu părinții săi în satul Bărăști, comuna Boroaia. Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni medicale precum ciroză hepatică, boli cardiace și obezitate și consum frecvent de alcool.
În jurul orei 15:00, acesta a mers la magazin și, la întoarcere, i s-a făcut rău și a căzut în șanț. Vecinii l-au găsit și au sunat la 112. Echipajele S.A.J. Fălticeni au încercat resuscitarea, însă M. S. a fost declarat decedat.
Examinarea cadavrului nu a evidențiat urme de violență, iar în buzunarul gecii s-a găsit un recipient gol de băuturi alcoolice. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni, iar cazul este investigat sub aspectul uciderii din culpă.


