Bărbat din Frasin, prins beat la volan

Joi, 4 ianuarie 2024, la ora 16.33, în timp ce efectuau activități  supraveghere și control a traficului rutier pe strada Humorului, polițiștii SPR 9 Șcheia au oprit pentru control, prin folosirea semnalelor acustice și luminoase alte autospecialei de poliție, un autoturism care se deplasa pe sensul opus de mers.

După ce s-au prezentat și declinat calitatea, lucrătorii de poliție au solicitat conducătorului auto documentele personale și ale autoturismului, acesta prezentând cartea de identitate, certificatul de înmatriculare și polița RCA dar a precizat că permisul de conducere i-a fost reținut pentru provocarea unui accident rutier cu victime în data de 29.04.2023.

Cu această ocazie s-a stabilit faptul că șoferul este un bărbat domiciliat în oraș Frasin.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cu ocazia verificărilor în baza de date s-a stabilit faptul că șoferul figurează cu dreptul de a conduce reținut.

Ulterior bărbatul a fost condus la U.P.U. Suceava unde i-au fost recoltate 2 mostre de sânge în vederea determinării alcooliemiei în sânge.

În cauza a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, urmând a fi soluționat procedural de către lucrătorii Secției 9 Poliție Rurală Șcheia.