Bărbat din Siret, călcat de o mașină după ce a căzut pe carosabil în fața unui bar

Un bărbat din Siret a murit duminică seară, 19 octombrie, după ce a fost călcat de o mașină în timp ce zăcea pe carosabil, în fața unui bar din oraș.

Incidentul s-a produs în jurul orei 22.07, pe strada Ștefan Petriceicu Vodă, în fața barului Lacrimador. V.P., aflat în stare avansată de ebrietate, mergea spre casă pe lângă bicicletă, însoțit de gestionara localului, R.U. La scurt timp, bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut pe mijlocul drumului.

În timp ce femeia ducea bicicleta înapoi la bar, un autoturism care venea din centrul orașului spre comuna Mușenița a trecut cu roata stângă față peste bărbatul căzut, apoi și-a continuat deplasarea fără să oprească.

Polițiștii au identificat rapid mașina implicată, un VW Sharan, și pe șoferul acesteia, Ș.O., din Siret. Bărbatul a declarat că nu și-a dat seama că a trecut peste o persoană. Testele pentru alcool și droguri au fost negative, iar autoturismul a fost ridicat pentru cercetări.

Cadavrul victimei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Suceava, Cabinetul Rădăuți, pentru necropsie.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.