Bărbat reținut de polițiști după ce a dat buzna peste soacră și i-a distrus telefonul

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din localitatea Humoreni, comuna Comănești, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat că a intrat fără drept într-o locuință din Dumbrăveni, unde și-ar fi agresat soacra și i-ar fi distrus telefonul mobil. Incidentul s-a produs în condițiile în care pe numele bărbatului exista deja un ordin de protecție, prin care îi era interzis să se apropie de soția sa și de locuința acesteia.

Faptele ar fi avut loc sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 16:55. Polițiștii din Salcea au fost alertați de un membru al familiei, care a reclamat că bărbatul a pătruns în casa unei femei din Dumbrăveni și a agresat-o.

Din cercetările efectuate a reieșit că suspectul s-ar fi deplasat cu un autoturism Volkswagen Golf la locuința în care se afla și soția sa. Acesta ar fi intrat în imobil fără acordul proprietarilor, după care și-ar fi lovit soacra cu o geantă găsită în casă. Totodată, bărbatul i-ar fi distrus femeii telefonul mobil.

Victima a refuzat intervenția unui echipaj medical, susținând că leziunile suferite sunt superficiale.

Verificările polițiștilor au arătat că Judecătoria Suceava emisese anterior un ordin de protecție împotriva bărbatului, valabil șase luni. Prin această măsură, el era obligat să păstreze o distanță de cel puțin 30 de metri față de soția sa și față de locuința acesteia din Dumbrăveni.

După incident, suspectul a părăsit locuința înainte de sosirea polițiștilor.

Cercetările au continuat, iar luni, 9 noiembrie, bărbatul a fost identificat și dus la sediul Poliției Orașului Salcea pentru audieri.

În urma administrării probelor, anchetatorii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, măsura fiind justificată prin necesitatea bunei desfășurări a cercetărilor și a prevenirii comiterii altor infracțiuni.

Bărbatul a fost escortat și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal care vizează infracțiunile de lovire sau alte violențe, încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, violare de domiciliu și distrugere.

Fotografia are caracter ilustrativ și a fost generată cu AI.