Soțul violent, cu care se află în divorț doctorița rezidentă de la Spitalul Județean Suceava, își va petrece următoarele 30 de zile după gratii. Sâmbătă, 13 mai, inculpatul Molie Cătălin Ionuț a fost prezentat la Tribunalul Suceava, unde propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a fost admisă, astfel încât inculpatul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile și depus în cadrul I.P.J. Suceava – C.R.A.P. Asta după ce vineri, 12 mai cauza penală a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, având în vedere datele obținute din anchetă, iar încadrarea juridică a fost schimbată în violență în familie raportat la infracțiunea de tentativă la omor.
Reamintim că o doctoriță rezidentă la Spitalul Județean Suceava a trecut prin clipe de coșmar în această dimineață, după ce soțul cu care se află în divorț a înjunghiat-o.
După ce Cristina Molie a sunat la 112 și a cerut ajutor, Ionuț Molie s-a predat la poliție.
Doctorița a fost diagnosticată cu plagă înjunghiată glob ocular stâng, plăgi înjunghiate cervicală și contuzie toraco-abdominale și a fost internată pe Secția Oftalmologie pentru monitorizare.
Trebuie precizat că victima are împreună cu agresorul doi copii minori.