Miercuri, 31 august, la ora 21.32, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin intermediul S.N.U.A.U. 112 de către Ilie O. de 53 ani din comuna Iacobeni, județul Suceava despre faptul că a fost lovit de vecin.
În cauză a fost identificat apelantul, care se afla în stare de ebrietate și declară că în timp ce se afla pe terasa unui bar unde consuma băuturi alcoolice, fără nici un motiv a fost lovit cu pumnii de către Adrian G. de 26 ani care consuma și el băuturi alcoolice pe aceeași terasă. Conflictul a fost spontan.
Apelantul nu s-a deplasat la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale întrucât leziunile suferite au fost superficiale.
Bărbatul a depus plângere penală solicitând luarea măsurilor legale față de Adrian G.
La momentul comiterii faptei nu se mai aflau alte persoane pe terasa barului.
În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările urmând a fi continuate de către lucrători din cadrul Postului de Poliție Iacobeni.