Bătrân de 81 de ani, agresat de o adolescentă de 17 ani. I-a furat 250 de lei şi un ceas

O tânără de 17 ani din comuna Borduşani, judeţul Ialomiţa, a fost reţinută de poliţişti după ce ar fi agresat un bărbat în vârstă de 81 de ani şi i-ar fi sustras o sumă de bani şi un ceas.

Potrivit IPJ Ialomiţa, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Stelnica au fost sesizaţi de un bărbat de 81 de ani, din comuna Borduşani, despre faptul că, în 9 septembrie, a fost agresat şi i s-au sustras 250 de lei şi un ceas de către o tânără.

În urma cercetărilor şi investigaţiilor, poliţiştii au identificat o tânără, în vârstă de 17 ani, din comuna Borduşani, bănuită de comiterea faptei, relatează news.ro.

Adolescenta a fost găsită şi dusă la audieri, iar în baza probatoriului administrat a fost reţinută, urmând a fi prezentată magistraţilor, în cursul zilei de marţi, cu propunere de arestare preventivă pentru tâlhărie, scrie observatornews.ro.