O ieșire nocturnă la volan s-a transformat în dosar penal pentru un bărbat de 39 de ani din satul Leucușești. În noaptea de 19 februarie 2026, în jurul orei 00:40, polițiștii din cadrul SPR 12 Preutești au interceptat în trafic un autoturism marca Audi, care circula pe drumul ce face legătura între DJ 208 și localitatea de domiciliu a șoferului.
Deși bărbatul poseda un permis de conducere valabil, comportamentul și halena alcoolică i-au făcut pe oamenii legii să treacă imediat la testare. Suspiciunile au fost confirmate de aparatul alcooltest, având o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere concentrația mare de alcool, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Drumul spre casă s-a oprit brusc pentru șoferul din comuna Preutești, acesta fiind acum subiectul unei anchete penale. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 din Codul Penal.


