de Dragoş Huţuleac
De vreo 4 ani încerc să ţin şi eu posturile de peste an. Plus miercurile şi vinerile. Nu cred că asta mă face mai bun ca alţii ci, ca să fiu drept, mă face mai flămând ca alţii. Pentru că oricâtă mâncare de post aş mânca, mereu mă simt cu stomacul gol. Mereu mi-e foame! Ţin minte că acum doi ani, după ce am venit de la slujba de Înviere, după ce ne-am spălat cu ou roşu, busuioc şi bani, am mâncat o oră şi ceva continuu. Ca să nu mai zic că în absolut toate vizitele făcute în acea zi am mâncat tot ce mi se punea în faţă. Nici nu bănuiam că stomacul meu are o asemenea elasticitate!
Din punct de vedere spiritual tot nu am simţit vreo schimbare. Singura bucurie a fost aceea că am reuşit să-mi înving poftele. Pentru că de aici a şi plecat postul meu: să-mi demonstrez că mă pot abţine! Că-s stăpân peste simţuri şi nu ele peste mine. Practic, în mintea mea se desfăşura următorul dialog: „Cum mă-sa-n fund mă, când erai mic puteai ţine posturile şi acuma te face o bucată de cârnaţ?!?”
Bine, când eram mic posteam dacă eram la bunici datorită faptului că în casă era numai mâncare de post în aceste perioade de peste an. Nu mă obligă nimeni şi nici nu-mi cerea nimeni să fac asta. Doar că acesta era meniul. Şi era excelent aşa! Pentru mine, în vremea aia, era mai important să am cu cine mă juca, decât să mă gândesc la ceea ce mănânc. Totuşi, perioada respectivă, mă îmbolnăveam foarte rar şi nici nu eram supraponderal, deşi mâncam foarte, foarte, foarte bine. Nici probleme cu stomacul nu aveam iar energia, nu o mai iau în considerare, ci o pun pe seama vârstei. Oricum, era la cote maxime.
Şi iată-mă peste ani. Mai exact în vara lui 2019. După muuuulţi ani în care singurul post ţinut era cel al Maicii Domnului, ajunsesem să am 108 kg, să fiu abonat la Dicarbocalm, Omez şi Metoclopramid, să nu mai am rezistenţa potrivită vârstei, trecusem prin câteva gastrite, aveam reflux gastro-esofagian şi cine ştie ce alte probleme de sănătate în plus, pentru că mă simţeam ca un moş balonat tot timpul.
Atunci am stat şi m-am gândit: dacă totuşi postul e de fapt o modalitatea de a-ţi menţine organismul în formă, o dietă gândită tocmai pentru a fi mai sănătoşi?!? Şi aşa am început.
Rezultatele au început să se vadă după nici două luni. La început timide, dar tot mai evidente. În momentul actual, după 4 ani în care mi-am dat silinţa să mănânc de post miercurea şi vinerea, în care am ţinut posturile de peste an, pot zice cu mâna pe inimă că am o greutate decentă pe care nu mă chinui deloc să o ţin sub control. Dicarbocalmul, Omezul şi Metroclopramidul au dispărut din lista cu medicamente, mă îmbolnăvesc mult mai greu şi-mi revin extrem de repede, energia este corespunzătoarei vârstei, nu mai am nicio problemă cu stomacul, refluxul gastro-esofagian a dispărut complet şi, din punct de vedere fizic, mă simt ca în liceu. Nu mai ţin minte când am vomitat ultima oară şi nici nu mai vreau să-mi amintesc vreodată.
Trebuie totuşi să menţionez că, pe lângă post, am redus mâncarea tip fastfood şi am grijă să gătesc zilnic că să consumăm mereu mâncare proaspătă şi gătită în casă. În fond, a găti pentru cei dragi, e tot o declaraţie de iubire. Care are şi gust, şi sare, şi piper.