Braconieri și silvicultori, focuri de de armă într-o pădure din Sucevița

În seara zilei de luni, 19 iunie, în jurul orei 22:00, șeful Secției 3 de Poliție Rurală Marginea a fost sesizat direct de către șeful Ocolului Silvic Marginea cu privire la faptul că în zona Hardic, din comuna Horodnic de Sus au fost auzite mai multe focuri de armă.

Având în cele sesizate, patrula aflată în serviciu s-a deplasat în zona Hardic împreună cu un echipaj de jandarmerie din cadrul Detașamentului de Jandarmi Rădăuți.

Împreună cu mai mulți lucrători silvici din cadrul Ocolului Silvic Marginea au periat zona, însă nu a fost identificată nicio persoană. Totodată, nu au fost identificate urme de sânge sau animale rănite.

Zona în care s-ar fi petrecut cele sesizate se întinde pe o suprafață de 400 hectare, iar ultimul foc de armă ar fi fost tras în zona CRUCII, de lângă restaurantul Voievod din comuna Sucevița, satul Voievodeasa.

Personalul Ocolului Silvic Marginea a precizat că ar fi fost trase în jur de 20 de focuri de armă în intervalul orar 20:00-21:00, focurile fiind trase în interiorul Complexului Cinegetic Codrul Voievodesei, probabil de persoane aflate la braconat.

Din informațiile oferite de către patrula din teren, persoanele înarmate ar fi tras un foc de armă asupra a doi lucrători silvici ce se aflau în zona Voievodeasa. Având în vedere cele petrecute, pădurarul O.D. a efectuat 2 focuri de armă în plan vertical, după ce în prealabil a făcut somațiile legale.

Persoanele înarmate au dispărut cu un autoturism de teren, fără a se sti marca, numărul de înmatriculare sau culoarea.

Începând de luni seara, toate patrulele de poliție și jandarmi au făcut filtre pe raza comunelor Sucevița și Vicovu de Jos, fiind anunțate concomitent și patrulele din serviciu ale Poliției Orașului Vicovu de Sus și Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenescu cu secțiile arondate.

La fața locului s-a deplasat și  echipajul SAS din cadrul IPJ Suceava.