Bucuria roadelor culese, artiști renumiți și voie bună la Festivalul Fructelor de Pădure de la Coșna

Festivalul Fructelor de Pădure de la Coșna a ajuns anul acesta la ediția a XV- a, iar după o pauză de doi impusă de pandemia de coronavirus, cetățenii comunei, dar și turiștii care au tranzitat localitatea, au avut parte duminică, 4 septembrie, de un adevărat regal folcloric.

Evenimentul a debutat cu o slujbă religioasă și cu premierea celor care, de 50 de ani trăiesc împreună.

Primarul localității, Gavril Pardău, le-a mulțumit acestora pentru că sunt un exemplu pentru ceilalți cetățeni și le-a oferit tort, șampanie, flori, pentru a sărbători acest moment întocmai.

Alături de edil s-au aflat și senatorul Ioan Stan, liderul PSD Suceava, precum și deputatul Mirela Adomnicăi și cei doi subprefecți ai județului Suceava, respectiv Florin Sinescu și Cristian Șologon.

De asemenea, nici anul acesta nu a lipsit primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, un vechi prieten al primarului Pardău și al comunității coșnene.

Cu toții au apreciat felul în care această localitate s-a dezvoltat în ultimii ani, dar și efortul administrației locale de a transforma acest festival într-o tradiție.

Ziua a continuat cu spectacole folclorice extraordinare susținute de artiști îndrăgiți. Între invitații speciali care au urcat  pe scena de la Coșna s-au  numărat Margareta Clipa, Călin Brăteanu, Cristian Pomohaci și Lorena.

Totodată, trebuie subliniat faptul că, cele care culeg fructele de pădure, le prelucrează și apoi atât de frumos le prezintă în cadrul acestui festival, au un merit deosebit și un rol estențial în acest festival.

Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Fructelor de Pădure s-a încheiat cu un frumos foc de artificii, dar și cu mulțumirea că încă o dată, atât organizatorii, cât și gospodinele, au făcut o echipă bună împreună.