Cadavru în stare avansată de putrefacție, descoperit într-o locuință din comuna Arbore. Bărbatul decedase în urmă cu aproximativ o lună

În data de 04.06.2024, la ora 14:05, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca au fost sesizați prin SNUAU 112 de către M.N., asistent social al Primăriei Comunei Arbore, cu privire la faptul că B.G., în vârstă de 80 de ani, ar fi fost găsit decedat la domiciliul său din comuna Arbore, județul Suceava.

La fața locului, polițiștii au identificat apelanta, M.N., care a relatat că, în jurul orei 13:40, s-a deplasat la locuința lui B.G. pentru a-l informa să se prezinte la Primăria comunei Arbore. Ajunsă la fața locului, aceasta a observat că ușa locuinței era încuiată și din interior se simțea un miros greu de suportat.

Un echipaj de pompieri din cadrul G.I. Solca a intervenit și a spart ușa de acces. În interior, într-o cameră, pe un pat, a fost descoperit cadavrul lui B.G., aflat într-o stare avansată de putrefacție. La fața locului a sosit și un echipaj de ambulanță, care a constatat decesul, estimând că acesta survenise în urmă cu aproximativ 3-4 săptămâni.

Locuința nu prezenta urme de răvășire, iar condițiile de îngrijire erau precare. În prezența unui criminalist din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, s-a efectuat cercetarea la fața locului, fără a fi identificate urme vizibile de violență sau indicii care să sugereze o agresiune.

Cadavrul a fost ridicat și transportat la morga Spitalului din Municipiul Rădăuți pentru necropsie și stabilirea cauzei decesului. În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, conform art. 192 alin. (1) din Codul penal, cercetările fiind continuate de către lucrătorii Postului de Poliție Arbore.

Fotografia are caracter ilustrativ.