Calendarul zilei de 14 martie

În anul 1929 s-a născut Iurie Darie, actor român de scenă, film, radio, televiziune și voce. A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producții cinematografice, printre care „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1971), „Frații Jderi” (1974), „Ringul” (1983), „Oglinda” (1993), „Triunghiul morții” (1999). A fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”. (d. 9 noiembrie 2012 în București)

1837: Apare, la Iași, Alăuta Românească, prima revistă literară din Moldova, supliment al gazetei Albina românească.

1881: Parlamentul a votat Legea prin care România devenea regat. Carol I a fost încoronat la 10 mai 1881.
1895: Regele Carol I al României inaugurează Biblioteca Centrală Universitară din București.
1962: Au început lucrările Comitetului pentru dezarmare de la Geneva, creat la 20 decembrie 1961, ca urmare a Rezoluției celei de-a XVI-a sesiuni a Adunării Generale a ONU (din 1983, Conferința pentru dezarmare). La lucrări a participat și România.
1966: A avut loc premiera filmului Răscoala, după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu, în regia lui Mircea Mureșan. Filmul a obținut premiul Opera prima, la Festivalul de Film de la Cannes.
1992: Sunt reînhumate, la Brașov, osemintele lui Nicolae Titulescu, aduse din Franța.
1995: Explorarea spațiului: Astronautul Norman Thagard devine primul astronaut american care ajunge în spațiu la bordul unui vehicul de lansare rusesc.
2004: Papa Ioan Paul al II-lea are cel de-al treilea pontificat ca lungime din toate timpurile.
2004: Vladimir Putin este reales președinte al Rusiei cu 71% din voturile exprimate.
2007: A fost celebrată pentru prima oară ziua mondială a matematicii.