Calendarul zilei de 16 septembrie

În anul 1957, se naşte la Câmpulung Moldovenesc, Anca Parghel, cântăreață și profesoară de jazz, fosta soție a pictorului Virgiliu Parghel; la 28 iunie 2008, Anca Parghel a fost internată în spital în urma unor dureri de cap și de stomac, fiind ulterior diagnosticată cu un un cancer ovarian; a decedat la 5 decembrie 2008 la Spitalul Județean din Timișoara și a fost înmormântată pe aleea Artiștilor din cimitirul Bellu din București;

  • în anul 1736 moare fizicianul Gabriel Daniel Fahrennheit, unul dintre fondatorii termometriei; a inventat termometrele cu alcool (1709) şi cu mercur (1714), precum şi scara termometrică ce-i poartă numele;
  • în anul 1836, Domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale;
  • în anul 1868, se deschide, la Sibiu, primul „Congres național-bisericesc al românilor ortodocși” din Transilvania și Ungaria; se adoptă „Statutul organic”, care consfințește principiile fundamentale ale autonomiei Mitropoliei ortodoxe române din Transilvania și Ungaria;
  • în anul 1891 se naşte Karl Dönitz, amiral și om politic german, care după sinuciderea lui Adolf Hitler a îndeplinit pentru scurtă vreme, în perioada 30 aprilie – 23 mai 1945, funcția de președinte al Germaniei;
  • în anul 1916, debutează Bătălia de la Praid-Sovata, în cadrul Primului Război Mondial. Bătălia este ultima acţiune ofensivă a armatei române de pe frontul din Transilvania;
  • în anul 1923, începe Congresul general al sindicatelor din România; după expulzarea din oraş de către poliţie a 135 de delegaţi din 242, liderii socialdemocraţi de dreapta hotărăsc afilierea la Federaţia Internaţională Sindicală de la Amsterdam-Olanda, scindând astfel mişcarea sindicală din România;
  • în anul 1938, Adolf Hitler îl primește la reședința sa din Berchtesgaden pe primul ministru britanic Arthur Neville Chamberlain, care își exprimă disponibilitatea de a convinge guvernul de la Praga să cedeze regiunile sudete, locuite în majoritate de germani;
  • în anul 1956 se naşte David Copperfield, iluzionist american, descris de către Forbes ca cel fiind magicianul cu cel mai mare succes comercial din istorie; show-urile sale de televiziune au câștigat 21 de Premii Emmy, dintr-un total de 38 de nominalizări;
  • în anul 1977, moare Maria Callas, (Maria Calogeropoulos) renumită soprană americană de origine greacă, considerată de unii drept cea mai mare cântăreață de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea, denumită „La Divina” sau „Regina della lirica”.