Calendarul zilei de 2 iulie

În anul 1504 a încetat din viață Ștefan cel Mare, domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.

1504: Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare, devine domn al Moldovei.
1838: A apărut, la Brașov, Foaie pentru minte, inimă și literatură, publicație condusă de George Barițiu, supliment literar al „Gazetei de Transilvania”.
1888: Ion Luca Caragiale este numit director al Teatrului Național din București.
1923: Accidentul feroviar de la Vintileanca, soldat cu zeci de morți și răniți.
1937: Piloții americani Amalia Earhart și Fred Noonan, care au încercat să zboare în jurul lumii, au fost dați dispăruți deasupra Oceanului Pacific.
1964: Președintele american Lyndon B. Johnson a promulgat Legea Drepturilor Civile, prin care se interzicea segregarea în școli, locuri publice și la angajare.
2002: Bancherul american Steve Fossett a devenit primul om care a călătorit singur, nonstop, în jurul lumii într-un balon.
2005: La Londra și în alte orașe au avut loc concertele maraton Live 8, destinate să aducă în prim-plan problema sărăciei din Africa, cu doar 3 zile înainte de debutul summit-ului G8 de la Edinburgh.