Calendarul zilei de 22 iunie

În anul 1963 a încetat din viață Maria Tănase, interpretă română de muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe și teatru de revistă. Supranumită „Pasărea măiastră”, a avut un repertoriu extrem de vast ce-a cuprins cântece din toate regiunile României și din toate categoriile: doine, orații de nuntă, cântece de leagăn, de joc (hore, sârbe, învârtite, jienești), de dragoste, de petrecere, lăutărești, satirice, bocete.

1498: Ștefan cel Mare a condus o expediție de represalii în Polonia, urmare a atacului din anul precedent al regelui Ioan Albert asupra Moldovei. A ars toate așezările și cetățile din Galiția, până aproape de Cracovia.
1815: Napoleon I abdică a doua și ultima dată. Armatele aliate ale Rusiei, Austriei, Prusiei și Angliei au impus abdicarea și exilul împăratului Franței (1804-1814 și 1815), pe Insula Sfânta Elena.
1940: S-a creat Partidul Națiunii, care a înlocuit Frontul Renașterii Naționale.
1940: Al doilea război mondial: Noul guvern francez condus de mareșalul Pétain semnează cu Germania armistițiul de la Rethondes.
1941: Al doilea război mondial: În noaptea de 21 – 22 iunie, ora 24.00, Armata Română a declanșat operațiunile militare pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de sub ocupația sovietică
1942: Al doilea război mondial: Germania începe Operațiunea Fall Blau, reprezentând atacul Grupului de Armate Sud asupra sudului URSS.
1944: Al doilea război mondial: URSS începe Operațiunea Bagration, ofensivă care a curățat teritoriul Bielorusiei sovietice și al Poloniei răsăritene de trupele germane.
1970: Președintele Richard Nixon a semnat cel de-al 26-lea amendament la Constituție, prin care vârsta la care le era permis cetățenilor să voteze era stabilită la 18 ani.
1992: A apărut, la București, sub conducerea redacțională a lui Ion Cristoiu, primul număr al cotidianului Evenimentul zilei
1995: La Paris, România remite oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană