Calendarul zilei de 23 iulie

În anul 1601 Mihai Viteazul dictează memoriul către marele duce al Toscanei, Fernando I de Medici, păstrat numai în traducere, prima autobiografie din literatura română.

  • 1612: Are loc lupta de la Cornul lui Sas, în care Constantin Movilă, domn al Moldovei, este înfrânt de tătari.
  • 1859: A apărut, la București, prima publicație a Armatei Române, „Observatorul militar, diariu, politicu și scientificu” (până la 3 decembrie1859; din 22 iulie 1994 apare seria nouă).
  • 1862: Serviciul de poștă a intrat în administrația statului; s-a înființat Direcția centrală a poștelor. (23 iulie/4 august)
  • 1921: A fost semnată Convenția de la Paris(Belgia, Franța, Marea Britanie, Grecia, Italia, România, Regatul sârbilor, croaților și slovenilor și Cehoslovacia). Convenția stabilea statutul definitiv al Dunării: navigația pe Dunăre era liberă și deschisă tuturor pavilioanelor în condiții de egalitate completă, pe tot parcursul navigabil al fluviului și pe toată rețeaua internaționalizată.
  • 1991: Banca Națională a României emite norme privind înființarea și funcționarea caselor de schimb valutar.