În anul 1949 se naște la Mila 23-Tulcea, Ivan Patzaichin, multiplu campion roman, olimpic și mondial la caiac-canoe. A participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară unde a cucerit șapte medalii. A câștigat 22 de titluri la 11 ediții ale Campionatelor Mondiale.
În anul 1909 a avut loc, la Teatrul Național din București, premiera piesei „Viforul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea;
În anul 1909 se naște la Slatina Eugen Ionescu, dramaturg și eseist francez de origine română;
În anul 1917, în cadrul Primului Război Mondial s-a încheiat, la Focșani, armistițiul dintre România și Puterile Centrale, ca urmare a condițiilor militare intervenite în urma armistițiului ruso-german de la Brest-Litovsk;
În anul 1940, în închisoarea Jilava au fost împușcați de legionari 64 de foști demnitari ai regimului carlist și participanți la represiunile antilegionare (printre ei: Gh. Argeșeanu, fost prim-ministru, generalul Gabriel Marinescu, fost ministru de Interne, Victor Iamandi, fost ministru de Justiție);
În anul 1957, Adunarea Generala a ONU adoptă în unanimitate rezoluția inițiată de România, intitulată „Bazele cooperării economice internaționale”.
În anul 1968 se naște la Reșița, Francisc Vaștag, pugilist român, primul boxer român care a câștigat centura supremă în categoria sa, fiind considerat de specialiști cel mai bun boxer amator român.