În anul 1418 a încetat din viață Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418. În timpul lui Mircea cel Bătrân, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa.
1844 – Domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, a decretat emanciparea ţiganilor statului şi ai mănăstirilor
1964 – Guvernul român şi cel suedez au hotărât să ridice legaţiile lor de la Stockholm şi Bucureşti la rangul de ambasadă
1967 – Au fost stabilite relaţii diplomatice între România şi RF Germania
1968 – România a ratificat Tratatul privind „Principiile care guvernează activitatea statelor în exploatarea şi folosirea spaţiului cosmic, a Lunii şi a altor corpuri cereşti”, semnat la 27 ianuarie 1967 la Washington, Moscova şi Londra
2007 – Preşedintele Microsoft, Bill Gates, a inaugurat Centrului de Suport Tehnic al Microsoft România şi a lansat în România sistemul de operare Windows Vista
2008 – Regizorul Cristian Munteanu a încetat din viaţă. Cristian Munteanu a fost primul redactor-şef al redacţiei Teatru a Radiodifuziunii Române, după revoluţia din decembrie 1989. (n. 1937)