Calendarul zilei de 8 ianuarie

În anul 1873  s-a născut Iuliu Maniu, om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României, președinte al Partidului Național-Țărănesc, deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet.

1392 – Prima menţiune documentară a stolnicului ca dregător personal al domnitorului în Ţara Românească

1892 – La Conferinţa extraordinară a Partidului Naţional Român, desfăşurată la Sibiu, se hotărăşte alcătuirea unui “Memorandum” către împăratul Franz Joseph I, cuprinzând revendicările românilor din monarhia austroungară

1902 – S-a născut arhitectul Octav Doicescu, membru al Academiei Române; a participat la realizarea unor ansambluir arhitectonice celebre precum Opera Română din Bucureşti şi Institutul Politehnic din Bucureşti

1928 – A încetat din viaţă compozitorul Dumitru Georgescu-Kiriac. A fondat Societatea Compozitorilor români în 1920

1932 – A încetat din viaţă juristul Constantin Hamangiu, membru de onoare al Academiei Române (n. 31 decembrie 1869)

1990 – TMB a autorizat funcţionarea primului partid politic din România post-comunistă, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat (PNŢCD), continuatorul partidului istoric interzis de regimul comunist în 1947. Cel care a reorganizat partidul în chiar noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 a fost Corneliu Coposu, prin lansarea unui Apel către ţară