În anul 1881 a încetat din viață Feodor Mihailovici Dostoievski, unul din cei mai importanți scriitori ruși, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea. Cele mai cunoscute creații ale sale sunt cele patru mari romane, „Crimă și pedeapsă”, „Idiotul”, „Frații Karamazov” și „Demonii”, precum și nuvela „Însemnări din subterană”.
- 1919: România și Polonia au stabilit relații diplomatice.
- 1929: S-a încheiat, la Moscova, între URSS, România, Letonia și Estonia un acord prin care statele semnatare se obligau să pună în aplicare Pactul Briand-Kellogg, de renunțare la război ca instrument de politică națională, încă înainte de ratificarea lui de către toate statele. Peste 10 ani, Rusia invada Finlanda, Estonia, Letonia, Polonia, Basarabia.
- 1934: Semnarea, la Atena, de către reprezentanții României, Iugoslaviei, Greciei și Turciei a Pactului Înțelegerii Balcanice (cu un protocol și o anexă secretă), care stipula, printre altele, că statele semnatare „își garantează mutual securitatea frontierelor balcanice” și „își iau obligația de a nu întreprinde nici o acțiune politică față de alt stat balcanic nesemnatar al pactului fără avizul mutual prealabil al celorlalți semnatari și de a nu lua nici o obligație față de oricare alt stat balcanic fără cunoștința prealabilă a celorlalte părți”. Inițial a fost concepută ca un pact în cinci, însă Bulgaria a refuzat oferta. (Guvern Gheorghe Tătărescu, ministru de Externe Nicolae Titulescu).
- 1945: Se promulgă Legea pentru epurarea presei, care prevedea sancționarea cu admonestare scrisă, suspendarea activității între 6 luni și 5 ani și interzicerea definitivă de a lucra în presă pentru acei ziaristi, publiciști și colaboratori ai presei care înainte de 23 august 1944 s-au pus în slujba hitlerismului sau a fascismului, au fost stipendați de către puterile Axei pentru propagandă în favoarea politicii lor, au îndemnat la acte de teroare, schingiuiri și omoruri.