Mare grijă dacă nu v-aţi declarat veniturile la ANAF în perioada 2021-2024. Fiscul a pregătit o campanie de „vânătoare”. Iar numărul celor vizaţi poate ajunge la sute de mii.

Mare grijă dacă nu v-aţi declarat veniturile la ANAF în perioada 2021-2024. Fiscul a pregătit o campanie de „vânătoare”. Iar numărul celor vizaţi poate ajunge la sute de mii.
Din această săptămână, ANAF a început deja să transmită deciziile de impunere pentru cei care au obținut venituri în străinătate și nu le-au declarat și în România.
Vorbim despre venituri obținute în perioada 2021 – 2024, cele mai multe provenind din chirii în regim hotelier. Datele au ajuns la Agenția Fiscală din România prin mecanismele de schimb de informații cu alte state membre ale Uniunii Europene, iar astfel de situații vor exista și în anii următori.
După ce vor fi calculate sumele câștigate de fiecare român în alte țări, se va stabili și impozitul pe care acesta trebuie să îl plătească. Conform legii, persoanele care obțin venituri suplimentare trebuie să le declare anual la ANAF printr-o declarație unică.
Chiar și în cazul în care impozitul pentru acele venituri a fost plătit în țara în care au fost obținute, contribuabilul trebuie să informeze autoritățile din România că și-a schimbat rezidența fiscală.
Cei care au plătit deja impozitul în acele țări nu vor fi obligați să îl plătească din nou în România, însă trebuie să dovedească acest lucru.
Până acum, potrivit Profit.ro, doar pentru județul Cluj, autoritățile române au primit de la instituțiile fiscale din alte state informații privind veniturile din străinătate ale aproximativ 60.000 de persoane.

