Sâmbătă, 08 octombrie a.c. în jurul orei 16.00, militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Cernăuți din municipiul Suceava.
La sosirea echipajelor incendiul se manifesta la podul casei cu pericol de propagare la întreaga locuință și la construcțiile învecinate.
Au ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 180 de metri pătrați și bunuri din interior. S-au degradat pereții interiori și tavanele locuinței.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.
“Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și construcțiile învecinate”, au transmis reprezentanții ISU Bucovina Suceava.