Incendiu la o gospodărie din Volovăț pornit de la un scurt circuit

Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți și cei ai Gărzii de Intervenție Siret, împreună cu lucrători ai SVSU Horodnic de Sus și Volovăț au intervenit cu 6 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Volovăț. Incendiul a fost anunțat sâmbătă seara la ora 21:38.

La sosirea echipajelor ardeau generalizat casa de locuit și anexele gospodărești cu pericol de propagare la construcțiile învecinate.

În incendiu au ars acoperișul casei de locuit și bunurile din interior pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și anexele gospodărești (bucătărie, șură, magazii) pe o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică (efect termic al curentului electric).

Incendiul a fost lichidat la ora 3:00, iar pompierii au salvat construcțiile învecinat.