Sezonul de reduceri se apropie cu pași mari, iar odată cu acesta se instalează și entuziasmul nostru cu privire la noile piese ce pot face acum parte din garderoba noastră. Poate ești genul de persoană ce se aprindă ușor la întrevederea semnului exclamării și al anunțului de sale, tocmai de aceea ar fi bine, ca anul acesta, să ai în minte o listă clară de lucruri de care ai cu adevărat nevoie, ori pe care ți le dorești cu tot dinadinsul. În acest sens, o mică clarificare cu privire la piesele deja existente din garderobă nu ar strica, la care poți să adaugi și descoperirea noilor tendințe în materie de modă, care se preteaza pentru acest sezon.
Se apropie reducerile de haine, dar nu știi de unde să începi cumpărăturile? Iată 3 piese ce îți vor fi utile și în următorii ani
Little black dress
Mereu va fi la modă acest gen de îmbrăcăminte, iar, fie că preferi un look mai relaxant, ori unul mai elegant, acest gdel de rochie se pretează de minune în ambele cazuri, dezvăluindu-ți feminitatea și punându-ți în evidență cele mai bune părți. Alege, în plin sezon al reducerilor, să investești într-o astfel de piesă, și cumpără-ți opțiunea preferată, nu te zgârci cu soluții intermediare, ci mergi la fix cu ceea ce îți place cu adevărat!
Cizmele sexy
Vin de minune într-o combinație cu little black dress, și nu numai! Pot fi asortate la o groază de ținute, iar acestea au exact rolul de a scoate orice look în evidență. Alege să descoperi gama de cizme pentru femei de pe site-ul celor de la kalapod.net, și poți beneficia, pe lângă marile reduceri din această perioadă, și de un extra de 10% reducere la abonarea la newsletter-ul lor. Bucură-te de calitate maximă, la prețuri accesibile oricărui buzunar, și întâmpină sezonul rece cum se cuvine!
Paltoanele elegante
De cele mai multe ori, dacă îți dorești să-ți pui în evidență silueta și postura, poți opta pentru alegerea unui palton, ori trench, depinde de sezon, care să-ți accentueze întocmai părțile frumoase ale corpului, cu care te mândrești cel mai tare, și să ți le mascheze pe cele de care nu te arăți întocmai foarte mândră. Datorită lungimii acestuia, statura ta va fi complimentată și scoasă foarte bine în evidență, ba chiar s-ar putea să te simți flatată când, uitându-te într-o oglindă la întâmplare, observi că înălțimea ta ar jongla cu câțiva centimetrii în plus, în favoarea ta.
Moda nu este doar despre aspectul fizic, este și despre starea pe care o avem atunci când ne simțim bine în pielea noastră și emanăm acest lucru și în exterior.
Simte-te cel mai bine în corpul tău, și alege să-l pui în evidență prin hainele preferate, care îți dau o stare de bine. Hainele nu-l fac pe om, dar cu siguranță potențează părerea acestuia despre sine!
Surse foto: pixabay.com