Cea de-a III-a ediție a Olimpiadei Naţionale de Creativitate Ştiinţifică, găzduită de USV

În perioada 5–9 iulie 2023, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) găzduiește cea de-a III-a ediţie a Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică, organizată de Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu USV și Societatea Științifică Cygnus. 

Olimpiada Națională de Creativitate Științifică (ONCS) este o competiţie interdisciplinară pentru echipe de elevi, care are drept obiective generale formarea şi dezvoltarea competenţelor specifice creativităţii în domeniul ştiinţific şi tehnic, cu scopul identificării de soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă societatea. Totodată, ONCS îşi propune identificarea elevilor capabili de performanţă şi atragerea lor spre domeniul ştiinţific şi ingineresc, al dezvoltării talentului creativ, precum şi stimularea şi motivarea formării profesorilor în abordarea metodelor didactice diferenţiate şi a temelor avansate, interdisciplinare şi transdisciplinare. ONCS promovează, de asemenea, valorile culturale și etice fundamentale, competitivitatea onestă și comunicarea interpersonală. Astfel, ONCS se diferenţiază în cadrul olimpiadelor şcolare prin accentul pus pe creativitate, muncă în echipă şi dezvoltarea de proiecte, competenţe necesare tinerilor în contextul evoluţiilor tehnologice recente din industrie şi societate. 

La faza naţională a Olimpiadei Națională de Creativitate Științifică, sunt aşteptaţi la Suceava peste 200 de elevi şi profesori, fiind calificate 80 de proiecte realizate de echipe provenind din mai mult de 20 de judeţe ale ţării, grupate pe 3 secţiuni: ştiinţe fundamentale, ştiinţe aplicate şi tehnologia informaţiei. Evaluarea rapoartelor ştiinţifice şi tehnice, a prezentărilor orale şi a standurilor expoziţionale va fi realizată de o comisie naţională a olimpiadei, formată din cadre didactice universitare, cercetători, profesori, specialiști din domeniile vizate şi prezidată de prof.univ.dr. Mihai Dimian, prorector cu activitatea ştiinţifică al USV. 

Echipa de organizare va fi coordonată de Inspector şcolar general adjunct, prof.dr. Petru Crăciun, şi inspector prof. Ilie Cosovanu, din partea Inspectoratului Școlar Județean Suceava, de decanul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, prof.univ.dr. Dan Milici, din partea Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava, și de prof. Victor Şutac, preşedintele Societăţii Științifice Cygnus. Programul propus îmbină etapele de prezentare şi jurizare a proiectelor cu vizite în laboratoarele de cercetare ale USV şi la diverse obiective culturale din judeţul Suceava, întâlniri cu cercetători, reprezentanți ai unor firme de succes din Regiunea Nord-Est și comunicatori de știință, ateliere de lucru și prezentări referitoare la organizarea activităților de cercetare, dezvoltarea creativității și diseminarea rezultatelor cercetării, precum şi cu activităţi culturale şi de divertisment. Festivitatea oficială de deschidere a ONCS va avea loc în data de 6 iulie, începând cu ora 10.00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al US,  iar expoziţia publică a proiectelor calificate la faza naţională va avea loc în Atriumul din Corpul E al USV, în zilele de 6 şi 7 iulie, urmate de prezentări şi dezbateri privind activitatea şi cariera de cercetare, organizate în data de 8 iulie, prin Centrul de orientare, asociere și consiliere în cariera de cercetător pentru regiunea de dezvoltare Nord Est a României COACH-USV. Festivitatea de premiere va avea loc în data de 9 iulie.