Luni, 14 noiembrie, a fost emis ordinul prefectului județului Suceava pentru aprobarea calendarului distribuirii pachetelor cu produse alimentare către persoanele defavorizate din județul Suceava. Astfel, a început distribuirea către unitățile administrativ teritoriale a tranșei a V-a de pachete alimentare oferite de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD).
Pachetele vor ajunge la 60922 de beneficiari din județul Suceava, categoriile eligibile conform O.U.G. nr.84/21.05.2020 fiind următoarele: familii și persoane singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat; familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, dar și persoane sau familii aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente sau în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.
Pachetul conține 12 alimente de bază care provin de la producători din România: făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg), mălai (4 pungi de 1 kg), paste făinoase (2 pungi de 400 g), ulei (4 sticle de 1 l).
De asememenea, pachetul conține și: zahăr (2 pungi de 1 kg); orez (4 pungi de 1 kg); conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g); conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g); conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g); compot de fructe (2 borcane de 720 ml); gem de fructe (1 borcan de 360 g); gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).
Livrările către unitățile administrativ-teritoriale se desfășoară, conform ordinului prefectului județului, în perioada 15 noiembrie – 29 decembrie 2022.