de Dragoş Huţuleac
Până nu ești părinte, nu rezonezi cu necazurile altcuiva pe deplin. Dar când e vorba de copilul tău, durerea lui e și a ta, supărarea lui e și a ta, boala lui e și a ta. Abia atunci când iți dorești din toată inima să iei necazul cuiva asupra ta, primind cu bucurie durerea, supărarea sau boala persoanei respective, numai pentru a o ști bine, abia atunci înțelegi că dragostea e un sentiment mult mai complex și mai profund decât tot ce ai făcut până atunci în numele iubirii. Şi pentru că am început discutând despre iubirea faţă de copii, vă spun în cele ce urmează povestea mătuşii Eleonora!
Mătușa Eleonora zâmbea rar. Îi muriseră amândoi băieții și simțea că nu mai are pentru ce trăi. Cu golul ăsta în suflet a stat vreme de mai bine de 30 de ani. Nu era zi în care să nu se gândească să se omoare și ea, numai ca o secundă să le mai audă vocea de pe lumea celaltă. Numai că-i era rușine de Dumnezeu să facă asta. Dacă El i-a dat viață, cum să și-o ia dânsa? Tot El trebuie să hotărască când e gata. Și-n fiecare zi se ruga Lui să se termine mai repede. Numai că El era încăpâțânat și o lăsa mai departe să se petreacă pe lumea asta cu sufletul gol și pustiu.
De fapt, când sufletul ți-e golit de orice bucurie, e ca și cum deja ai fi murit. Nu prea mai ești om. Ai culoarea morților, miroși a mort, ești rece ca un mort. Exact ca ea, ca Eleonora. De asta o și evitau oamenii în sat. Iar în Biserică, era singura care nu se pupa cu nimeni. Când gospodinele dădeau ochii cu ea, îi lăsau în jos, și-și vedeau de treaba lor. Numai preotul ce avea curaj să se apropie de dânsa.
Când o întrebai „ce-i fericirea, mătușă Eleonora?” avea puterea să zâmbească și să-ți spună că „cea mai mare bucurie a vieții este să-ți crești copiii”…. iar cea mai mare durere „să-ți fie dor de ei și să n-ai speranță că-i mai vezi”.
Am aflat că între timp s-a dus să-i vadă. Nu când a vrut ea, ci când a vrut El. Și că în sicriul ei simplu, din scândură de brad, avea fața senină cum nu a avut-o niciodată cât timp a trăit. Se vede treaba că și băieții ei au așteptat-o cu tare mare dor. După atâția ani, era timpul să se revadă…