Cel mai așteptat festival din Bazinul Dornelor, între 3 și 4 septembrie, la Coșna

Comuna suceveană Coșna va găzdui, în perioada 3-4 septembrie, a XV-a ediție a Festivalului Fructelor de Pădure. Astfel, încă de sâmbătă în localitate vor avea loc  activități sportive, premiile nefiind încă dezvăluite de către organizatori.

Ziua de duminică va debuta cu oficierea Sfintei Liturghii, iar de la ora 13:30, după deschiderea oficială, cuplurile de aur din comuna Coșna vor fi premiate de către administrația publică locală. Ziua va continua cu spectacole folclorice extraordinare susținute de artiști îndrăgiți. Între invitații speciali care vor urca pe scena de la Coșna se numără Margareta Clipa, Cristian Pomohaci și Lorena.

Cea de-a XV-a ediție a Festivalului Fructelor de Pădure se va încheia cu un impresionant foc de artificii.

„Îi așteptăm pe localnici, dar și pe turiștii care sunt în zonă, să petreacă alături de noi la cel mai așteptat festival din Bazinul Dornelor”, a declarat primarul comunei Coșna, Gavril Pardău.

Evenimentul este organizat de către Primăria și Consiliul Local Coșna și va fi prezentat de către jurnalista Raluca Bercea.