Centru medical modern, inaugurat în comuna Moara. Eduard Dziminschi: „Este un proiect început în anul 2018, alături de medicul Liviu Cîrlan”

Un centru medical modern a fost inaugurat și sfințit miercuri, 17 aprilie, în comuna suceveană Moara. La eveniment au luat parte, alături de primarul Eduard Dziminschi, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, administratorul public al județului Suceava, Irina Vasilciuc, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, managerul SCJU Suceava, dr. Alexandru Calancea, și șeful UPU Suceava, dr. Liviu Cîrlan. 

Primarul de la Moara a precizat că acest proiect a început în anul 2018, iar alături i-a fost medicul Liviu Cîrlan.

„Este un lucru foarte bun pentru cetățenii comunei Moara. Mulțumesc consilierilor locali și, în special domnului doctor Cîrlan pentru toată implicarea sa. Moara merge mai departe și are nevoie de continuitate. Trebuie să demonstrăm că Moara este o comună europeană. Împreună cu președintele Consiliului Județean facem echipă și vom dezvolta și mai mult această comună”, a spus primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, l-a felicitat pe primarul Dziminschi pentru construirea acestui edificiu important.

„Eu am participat la multe evenimente inaugurale la Moara și asta arată că aveți un primar gospodar, cu inițiativă. Este nevoie de un cordon de centre medicale până să ajungă pacienții la SCJU Suceava. Salcea, Bosanci, Ipotești au astfel de puncte medicale. Acestea vor trebui să intre în parteneriat cu Spitalul Județean Suceava pentru că trebuie să fie un filtru. Investițiile în sănătate sunt cele mai așteptate și bine venite. Vă doresc să nu aveți nevoie de acest punct medical, însă viața ne-a arătat că e nevoie de așa ceva. Trebuie să aducem cât mai multe specialități aici. Dr. Cîrlan, fiind de aici, știe foarte bine ce este de făcut. Intenția mea este să facem un parteneriat cu Universitatea din Suceava. Știu ce are nevoie Moara, pentru că aveți utilități în continuare și investim în apă și canalizare, în extinderea rețelei de drumuri. Campusul de aici are nevoie de sursă de apă independentă. Moara este o comună model, care s-a dezvoltat foarte frumos și se vede mâna de gospodar a primarului și eu mă mândresc cu asta”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

De altfel, dr. Liviu Cîrlan a prezentat clădirea și a trecut în revistă toate facilitățile acestui centru medical comunal.

„În 2018, am pus bazele înființării și dezvoltării unui centru medical comunal pentru comunitatea noastră, ținând cont că acum activitatea medicală de aici nu se desfășoară ca în celelalte localități din zona metropolitană. Într-adevăr, cu pași mărunți, lună de lună, am reușit să realizăm ceea ce se vede astăzi. Acest loc are și o istorie, aici fiind prima maternitate a comunei, unde și eu m-am născut. Ulterior, aici a fost un dispensar veterinar, iar acum este acest centru medical. Vrem să dezvoltăm un centru de permanență și, împreună cu cei doi medici de familie de aici, sperăm să reușim acest lucru”, a spus dr. Cîrlan.

De asemenea, și managerul Spitalului Clinic Județean Suceava, dr. Alexandru Calancea l-a felicitat pe primarul Eduard Dziminschi pentru realizarea acestui obiectiv important de investiții.

Dr. Calancea a reamintit și de propunerea sa ce presupune organizarea medicală județeană, pe care, încet încet, începe să fie implementată.

„În județul Suceava apare această rețea. Dorința noastră este de a ne organiza foarte bine în județ și de a rezolva toate problemele pacienților cât mai aproape de locuința lor. Vă felicit și vă asigur de sprijin total din partea Spitalului Clinic Județean Suceava. Pentru mine ar cântări foarte mult, dacă primarul din localitatea mea s-ar gândi și la sănătatea mea”, a transmis managerul SCJU Suceava, dr. Alexandru Calancea.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a felicitat administrația de la Moara. De asemenea, edilul Sucevei a precizat că și-ar dori ca și la Suceava să existe un astfel de centru modern, însă din cauza situației incerte a Policlinicii Areni, Primăria nu poate moderniza și dota clădirea. În acest sens, Lungu i-a cerut lui Flutur să se implice pentru a-i convinge pe responsabilii de acolo că Policlinica merită să fie modernizată.

„Vă dau și o veste bună: în luna august vin autobuzele electrice pentru Zona Urbană Funcțională, unde beneficiar este și comuna Moara. Suntem parteneri, domnule primar, și trebuie să fiți mândru așa cum sunt și eu că aveți centru universitar la Moara. Trebuie să facem tot ce este nevoie pentru acest campus și să le asigurăm infrastructura necesară”, a spus primarul Ion Lungu.