Centrul de recuperare neuromotorie de la Arbore a fost inaugurat. 100 de pacienți vor fi tratați gratuit în fiecare an, timp de zece ani

Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie și Ambulatorii din comuna Arbore a fost inaugurat joi, 8 octombrie, în prezența primarului Dan Tiperciuc, a vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava, Neculai Robu, a cadrelor medicale și a primilor beneficiari. Locuitorii din Arbore și din localitățile învecinate au acum acces, aproape de casă, la servicii de recuperare medicală.

Centrul este amplasat pe DJ 178, pe partea dreaptă în direcția spre Burla. Proiectul „Construire centru de servicii de recuperare neuromotorie și ambulatorii în comuna Arbore, sat Arbore” are o valoare totală de 3,97 milioane de lei și a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Centrul este foarte bine dotat, cu aparatură de ultimă generație”

Primarul Dan Tiperciuc a explicat de ce comuna avea nevoie de această investiție.

„Centrul este foarte bine dotat, cu aparatură de ultimă generație. Comuna Arbore avea nevoie de un centru de recuperare pentru sănătatea locuitorilor, pentru cei în suferință, cât și pentru cei care au nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat edilul.

„Este un proiect de suflet pentru comuna noastră. Ne-am asumat prin proiect să tratăm gratuit cel puțin 100 de persoane cu nevoi speciale în fiecare an, pentru că sănătatea comunității este o prioritate”, a mai spus Dan Tiperciuc.

Medici de mai multe specialități, psiholog și logoped

Medicul radiolog Samuel Cocea, unul dintre specialiștii care vor lucra în centru, a explicat cum vor funcționa serviciile. Pacienții vor veni cu scrisori medicale și recomandări de la medici specialiști din județ, iar înainte de procedurile de kinetoterapie și fizioterapie vor putea beneficia, la nevoie, și de consultații chiar în centru.

„Aici vor veni mai mulți medici, de diferite specialități. Pacienții vor beneficia de consultație pe recuperare medicală, ecografii, consult cardiologic, neurologic. Vom avea și un psiholog pentru persoanele care vor avea nevoie, dar și logoped pentru copiii care au nevoie de ședințe de logopedie”, a precizat medicul.

Acesta a subliniat că serviciile se adresează întregii comune Arbore, dar și locuitorilor din comunele învecinate. „Sunt așteptați toți cei care au nevoie. Vor fi bineveniți, primiți și respectați în acest centru”, a spus Samuel Cocea.

Ce servicii oferă centrul

  • kinetoterapie și fizioterapie, cu echipamente moderne;
  • ecografii;
  • consultații de recuperare medicală, cardiologie și neurologie;
  • consiliere psihologică și asistență socială;
  • logopedie pentru copii.

Centrul funcționează în parteneriat cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel încât o parte dintre servicii și proceduri vor putea fi decontate prin CAS pentru pacienții asigurați.

Gratuit pentru persoanele cu certificat de handicap

Persoanele care au certificat de handicap beneficiază gratuit de serviciile centrului. Dosarele se depun la sediul Primăriei Arbore, unde o comisie de specialitate le analizează pentru acordarea gratuității.

Neculai Robu: „Un primar de la care putem învăța”

Vicepreședintele CJ Suceava, Neculai Robu, a precizat că, potrivit primarului, câte 100 de persoane din Arbore și din întreaga zonă vor beneficia gratuit de serviciile centrului în fiecare an, timp de zece ani.

„Este o investiție de bun augur nu doar pentru localitatea Arbore, ci pentru întreaga zonă. Oamenii beneficiază de aceste servicii, avem angajați noi și o clădire nouă”, a declarat Neculai Robu.

Vicepreședintele CJ l-a felicitat pe primar pentru proiectele atrase prin PNRR și a spus că acesta este un exemplu pentru tinerii din administrația județeană: „Se pot realiza, cu bani puțini, proiecte multe. Mult succes Centrului de Recuperare Neuromotorie și să beneficieze cât mai mulți cetățeni din zonă, din județul Suceava și din celelalte județe.”

Locuri de muncă noi și planuri de extindere

Investiția a creat și locuri de muncă în comună. Echipa centrului este formată din medic de specialitate, kinetoterapeut, fizioterapeut, asistent medical generalist, asistent de radiologie și personal pentru recepție.

Administrația locală vrea să extindă serviciile. „Lucrăm deja la extinderea serviciilor, astfel încât pe viitor să putem oferi și analize medicale de laborator direct în cadrul centrului”, a precizat primarul Dan Tiperciuc.