Cinci profesori suceveni au obținut nota 10 la examenul de definitivare în învățământ

Ministerul Educației a publicat rezultatele înregistrate de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2023. 

În județul Suceava, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, au fost declarați promovați 237 candidați cu medii între 8 și 10 (71,82%). Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 330 candidați cu lucrări evaluate. Dintre aceștia,  5  candidaţi au fost notați cu 10,  iar 89 candidați au primit note între 9,00 și 9,99.

93 candidați nu au promovat examenul (28,18%). 

Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrele de examen, astăzi, 25 iulie  (până la ora 20,00) și miercuri, 26 iulie, până la ora 12,00. Rezultatele finale vor fi publicate în centrele de examen și pe definitivat.edu.ro, în data de 1 august.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.