Ploile torențiale din ultimele zile continuă să afecteze infrastructura rutieră din nordul țării. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a anunțat cedări la nivelul zidului de sprijin și al terasamentului pe DN 18, în zona kilometrului 182+350, la limita dintre județele Suceava și Maramureș, în apropiere de Cârlibaba.
Degradările au fost constatate pe o lungime de aproximativ 30 de m, pe fondul ploilor torențiale din ultimele zile și a viiturilor.
Pentru moment, zona a fost semnalizată, iar că măsură de siguranță a fost luată măsura restricționării circulației auto pe un sens, pe o lungime de aproximativ 50 de metri.


